Nu vrei să îl întrebi dacă te iubește, ci doar dacă ține la tine. Ai fi foarte fericită dacă ți-ar răspunde sincer, fără ezitări sau ocolișuri. Dar ți-e teamă. Tu tot timpul ți-ai imaginat alături de el o dragoste inocentă, un vis metafizic rupt parcă dintr-un basm. Dacă ai știi că asta ar fi ultima oară când l-ai vedea i-ai sări în brațe fără să îl mai întrebi nimic, i-ai da o îmbrățișare, un sărut și l-ai chema înapoi să îi dai mai multe. Recunoaște că te-ai arunca oarbă la pieptul său ca într-un abis fără puls, i-ai asculta degetele care se modelează după muzica sufletului tău, ți-ai sincroniza pașii cu ai lui și ai uita să mai clipești, iar el îți va aduce aminte să respiri. Și apoi vă veți izbi tâmplele de palmele cerului și ora lovită se va sparge în minute, minute și eternitate ...El te va împinge, și uite așa tu vei învăța să zbori, veți pluti într-un univers acronic departe de această realitate sacră. Vocea lui ai auzi-o vibând în toate zgomotele universului din toate colțurile lumii. O lume în care adesea mâinile vi se strâng ușor, părând o îmbrățișare. O lume în care ai vrea să îl săruți chiar și atunci când doarme, să îl ții în brațe chiar și în vis, să te bucuri de el chiar și când ești tristă. Iar dacă ai știi că astea ar putea fi ultimele clipe în care l-ai vedea, ultimele minute în care sufletul său ți-ar zâmbi, ultimele secunde în care l-ai simți, i-ai spune "te iubesc" și nu ți-ai asuma, în mod prostesc, gândul că deja o știe.
Bătăile inimii iți sunt atât de puternice încât ți-e frică să nu-ți zdrobească pieptul și să uiți să mai respiri din nou. Deschizi ochii și-ți vezi gândurile. O învălmașeală de cugetări neclare se învârt în jurul tău și n-ai puterea să alegi niciuna să o mai descifrezi. Și-atunci în mâinile nopții tu visele le pui, și adormi cu gândul că vei visa din nou, îl vei visa zâmbindu-ți, pentru că ți-a zâmbit ... și o să-ți mai!
